duminică, 17 iunie 2012

Pentru Dani

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com 

Când pui într-un corp, într-o privire, într-o voce tot ceea ce ai nevoie să vezi și să auzi ca să îți pui demonii la culcare măcar pentru o vreme fericită a începutului, calci pe un pod fragil de lemn putrezit de anii durerilor neînțelese și nechemate. Sădești cu încredere oarbă sămânța unei alinări nemărturisite și te rogi, către acolo unde crezi că te aude cineva, să crească și să țină, să te adăpostească când nu mai poți merge și să te ducă atotștiutoare acolo unde tu singur nu știi să ajungi.
Dacă nu ai noroc, dacă știi prea puțin, dacă te minți cu nerușinare s-ar putea să devii într-atât de ușor încât să treci dincolo, nevătămat și îmbărbătat de reușită. Și o să speri și o să pui și mai mult în corp, în privire, în voce, greutatea poverilor tale. Vei ridica corpul și privirea și vocea acolo unde merită să stea ele, cele vindecătoare și dătătoare de speranță, le vei închina zâmbete și lacrimi, împliniri și eșecuri, le vei certa absența și le vei ierta răceala mereu recunoscător că odata, cu frumusețea lor calculată te-au ajutat să pășești ușor, netemător, peste cadavrele trecutului tău duhnindu-ți la picioare. Nu vei înțege cum, împovărate de durerile tale aruncate nesăbuit lor spre scăpare, corpul, privirea și vocea mântuirii tale îți coboară puțin câte puțin spre tample, spre gât, spre inimă, spre pântec și se așează, fără putere să se mai zbată, la picioarele tale temătoare să mai pășească către oriunde. Le ceri să se ridice, e tot ce poți să faci, orice pas poate să le transforme în cadavre duhnitoate, adunând în ele dureri trecute și speranțe noi căsăpite de greutatea unui perfecțiuni închipuite și destrămate. Le întinzi o mână și ele refuză îndurerate să te mai creadă, le urli înviorarea și le macini și mai mult puterea să se ridice. Le calci mânat de furie și închipuită nepăsare, cutezând să sfară-mi în praf și uitare împlinirea nemaiîntâmplată. Te întorci pe călcâie și verși lacrimi menite să înmoaie praful pe care l-ai lăsat sub tălpi și să plămădească iar din sol bun, încercat și îngrășat de voință corpul bun, privirea caldă și vocea mângâietoare. Clădești chipuri schimonosite și le îmbraci in poleiala viselor tale redobândite, te rogi și râzi de iminența morții lor, arunci văpăi și venin oricărui netrebnic gata să îți dea vălul fericirii deoparte. Urăști corpul și privirea și vocea nou clădite, dar le pui la temelie noi și noi cărămizi de speranță, să crească și să te aline, puternice și cuceritoare cum au fost odata. Privești împietrit praful sângeriu al prăbușirii lor acoperindu-ți picioarele și nu știi acum unde să cauți un alt corp, o altă privire, o altă voce care să iți cheme, răpitoare și suave, pașii ușori peste cadavrele așternute mustind a mizeria încercării și dorințelor neîmplinite.
Dacă ai noroc, corpul și vocea și privirea și se aștern timid la picioarele podului durerilor tale. Te privesc și îți ascultă urletele strânsorilor vieții tale trecute. Iți plâng suferința și aștern brațe moi să te primească și să te aline pentru când nemiloasele cadavre ale trecutului te vor fi lăsat să le lași. Te doresc ele însele și te eliberează lor, corpurilor și privirilor și vocilor trecute, să le plămădești idealul și șă le sfaremi neputința. Te așteaptă și zvârcoles când le crește în zare statuia schimonisită a corpurilor pe care le-ai iubit demult și blestemă podul frânt sub greutatea dorințelor tale neîmplinite. Rabdă. Se roagă către acolo unde cred că le aude cineva să poți, să vrei, să cauți să ajungi la ele.
Și dacă corpul și privirea și vocea au noroc, le vezi frumosețea necalculata, răvășită de dorință și prăbușită de neîncredere încă din timpul construcțiilor tale. îți întorci provirea într-acolo unde, fără să îți ceară, ele întind brațe moi gata să mângâie tâmplele încrancenate și să scuture dacă vei voi praf de cadavre sfărâmate. Dacă corpul are noroc, îți simte atingerea caldă și doritoare în fiecare seară. Dacă privirea are noroc, își vede zâmbetul încrezător în fiecare dimineață. Dacă vocea are noroc, îți spune fără teama că ți-a greșit numai ca să o ierți și că îi este recunoscătoare vocii tale pentru mângâierea pe care i-o aduce în fiecare zi.

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com  

Niciun comentariu: