Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com
- (Mai stai puțin, te rog. Îmi e dor de tine.)
- (Mai stai puțin, te rog. Îmi e dor de tine.)
- (De ce m-ai lăsat să plec?)
- (Am greșit! Îmi pare rău! Îmi lipsești, Laura. Am uitat să mă bucur de tine, de noi, am crezut...)
...
- Ok, merci, Mihai! Îmi pare rău că am trecut așa târziu.
- Nu-i nimic, stai liniștită. (Rămâi, nu mai suport să stau o noapte fără tine în casa asta. E goalăăăăăăăă. Rămâi! Rămâi! Rămâi!) Laura...
- Da?
- Stai...Ăăă...Mi-ai lasat cheile, da?
- Da...Arăți rau, Mihai. Odihnește-te! Pa...
- Pa.
A incuiat usa cu toate cele trei incuietori de parca ar fi vrut sa ramana singur acolo pentru eternitate fara ca nimeni vreodata sa il mai vada. Unde-i blestematul ala de tirbuson? Țârâitul disperat al soneriei i-a trimis prin vene milioane de impulsuri si i-a urcat inima drept la baza gatului cu zvâcnete atat de puternice ca putea sa jure ca se aud si din afara. Si-a aruncat picioarele înviate pana la usa si s-a oprit pentru cateva secunde sa traga aer. Una cate una, incuietorile se rasuceau incet sa lase loc luminii in casa lui din nou, mai puternica si mai calda ca niciodata, mai hotarata si mai increzatoare decat spera vreodata ca ar putea sa se intoarca.
- Buna seara, domnule! Stiu ca e tarziu, dar la dumneata numai la ora asta gasesc pe cineva. Nu ti-ai mai platit intretinerea de 3 luni, tinere. Avem si noi facturi...
- Cum? Ah...da..
- ...nu se poate! Daca sunt probleme, trebuie sa ne spuneti, altfel platim cu totii penalitati...nu se poate...
- Nu sunt probleme, o sa trec maine pe la dumneavoastra. Imi pare rau, am lucrat mult si nu am apucat...
- Pai, daca lucrati mult, sa va plateasca mult, sa va platiti si darile! Domnisoara nu ajunge mai devreme? Nici pe ea nu am mai vazut-o! Sa vina ea sa plateasca!
- Nu, nici domnisoara nu ajunge mai devreme. Trec maine, bine? Seara buna.
Nu pot sa cred! Mos nenorocit! Aaaaah! Ca sa nu mai piarda timp cautand tirbusonul, isi turna un pahar de whisky...doua...trei – gata, pe asta il beau incet. In timp ce isi aprindea o tigara, soneria comuna a telefonului rasuna din buzunarul hainei. Ha! A doua oara nu mai cad, prietene...Intr-o ora iesea mandru din casa, gata sa cucereasca prima faptura inocenta (sau nu) ce avea sa ii iasa in cale in seara aceea. Si-a spus ca pe rugaciune toate motivele care il determinasera sa se desparta de Laura – nebuna, labila, mereu cersind afectiune, niciodata satula de cuvinte siropoase, pretinzand mereu sa stie in care bar, in care brate si pentru cat timp avea sa ramana el, mai plictisitoare in fiecare zi cu preocuparile ei marunte de casnica trecuta de prima tinerete, dependenta si meschina, nesigura, nepreocupata decat de el, plangacioasa si urlatoare ca in visele rele cand el avea mai putin nevoie de asta.
Patru...cinci...sase...sapte...Asta-i viata! Nu raspund nimanui pentru nimic! Hmmm, asta pare disponibila...
- Esti foarte frumoasa! Ma innebunesti! Nici eu nu fac asta, de obicei, dar tu esti altfel, nu pot sa rezist!
- Ai...?
- Da.
...
- Neata! Hai, trezeste-te, eu m-am plictisit. Am facut cafea, sper ca nu te superi, dar m-a trezit soneria.
- Hei, neata! Cine? A, a venit iar administratorul? Scuze, eu nu am auzit nimic.
- Nu, era o tipa. A zis ca e prietena lui Eduard. Asta e prietenul tau, nu? Ca nu a venit acasa si voia sa vada daca e la tine. Saraca. Ciudata fata, oricum. Putea sa sune...si parea ca plange tot timpul...Hai, trezeste-te!
- Cine? Eduard nu are...Cum?
- Ah, a lasat un tricou. Cica l-ai lasat la ei mai demult. E pe canapea. Ti-aduc cafea?
Se duse buimac spre sufragerie. Ba eu cred ca iti sta bine in rosu si ti-l cumpar! Ha ha! Uite! El se smuci morocanos din bratele ei care il impingeau spre oglinda, plictisit de entuziasmul ei mult, mult prea copilaresc. Aruncand un Am de lucru, Laura, lasa prostiile! iesi furios din magazin. Ea il ajunse dupa cateva minute. Plangea. Evident, ce noutate! Nici nu stia daca uraste mai mult sa o vada plangand sau sa faca cumparaturile impreuna. Daca asta e viata cu tine, sa stii ca nu imi trebuie! Si pentru ca nu a spus asta cu voce tare, ea i-a dat incantata, dupa cateva zile, punga aducatoare de pace. Ti-am luat gri-verde. Sa stii ca mie mi-a trecut. Stiu ca lucrezi mult si ca esti stresat, imi pare rau!
- Da, ăsta e. E curat? Pot să îl iau eu pe mine? Vezi că ți-am pus doar o linguriță de zahăr în cafea.
De parca cineva atât de amar ca el ar fi băut vreodată cafeaua cu zahăr...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu