Indragostit cu orice pret

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com 

Asa esti tu, manandu-te in viata numai speranta iubirii impartasite si crezul dragostei eterne. Alergi nebun dupa implinire si te scuturi de fiecare esec ca o creanga de pom ingreunata de zapada sub primele raze de soare ale diminetii. Mai intai iti versi lacrimile nesigur ca iti doresti, de fapt, sa se termine – voluptatea durerii iti da contur, te defineste, vorbeste de la sine despre cine esti tu – om bun, cel mai bun, fara de greseala, dar nedemn de fericire si nenorocos de intelegere.

Apoi picuri mai mult si mai mult si iti scuturi durerea hotarat sa o iei de la capat, sa stralucesti in soarele primaverilor iubirii si sa nu mai pastesti vreodata sub nori negri si rau-prevestitori. Si iubesti, iubesti nechibzuit tot ce iti iese in cale si sta macar pret de o clipa sa se minuneze de frumusetea crengilor tare neindurerate de ingheturi. Iubesti fara indoiala orice faptura cu ochi mari si limpezi care iti jura credinta si drag, imbatata de puterea vindecatoare a sufletului tau. Dai putere oricui se opreste sa te descopere o secunda, intamplator trecand pe cararea vietii tale.

Indragostit de iubire si creator de speranta, arzi sub soarele verilor si te stingi din cand in cand sub ploile nesigurantelor, dar ramai ferm si increzator in soarta ce iti este data – tu esti adus pe lume ca sa inveti pe orice paseste pe langa tine ca fericirea exista si poate fi atinsa, ca iubirile nu se sting, ci cresc, ca viitorul nu trebuie sa ne sperie, ci sa ne faca nerabdatori. 

Cand s-a impiedicat de radacinile tale si si-a ridicat privirea catre lumina sufletului tau nu mai avea nicio speranta. Acum, manata de increderea pe care i-ai sadit-o in suflet si odihnita sub linistea crengilor  tale protectoare, merge mai departe pe calea fericirii ei cu toata forta regasita din povestile tale de iubire, cu toata increderea in iubirea ce va sa creasca si nerabdatoare sa isi descopere viitorul. 

Crede ca te-a ranit si regreta urmele adanci de adio scrijelite in scoarta cand sufocata de caldura a hotarat ca e timpul sa se indeparteze. Spera ca in soarta ta de indragostit de neclintit doar a facut loc unei alte ierbi ratacite, in cautare de umbra buna si protectie. Si isi doreste si se roaga ca aceia care pasesc pe cararea vietii tale sa fie buni si blanzi, sa nu iti mai impunga trunchiul si sa nu iti mai inghete crengile, ci sa aiba, la randul lor, grija.

Si isi doreste sa fii iertat de misiunea ta de vindecator de suflete si datator de speranta, sa fii lasat liber in lume, sa iti alegi tu locul pe care doresti sa il umbresti si sa primesti tu iubire din alte crengi bine scuturate de ingheturi, sa asculti tu indemne de speranta si sa primesti tu lumina increderii in viitor si in reciproc.

Nu-si mai intoarce privirea catre tine, pe calea ei exista cuprinsa, asa cum a invatat, de curcubeul propriilor trairi si bucuria propriilor vise. Lasa in urma sclipiri de viata impacata si curaj, sa te incalzeasca si sa iti dea putere daca mai aveai nevoie sa te convingi de frumos. Si implora, fara sa iti mai spuna, mantuirea ta si iubirea adevarata a ierbii ce iti sta la picioare.

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com