Juramant

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com  

“Frumoasa si senina, luminoasa si incatatoare conduci nestiutoare

fiecare pas al trairii mele.”

“Prezent si puternic, optimist si cald sustii nestiutor fiecare pas al trairii mele.”

Nimic pe lume nu iti seamana si nimic nu poate sa te inlocuiasca. Departe sau langa mine, simt fara tagada puterea atingerii noastre intregi si ma ghidez cu sufletul impacat dupa cararea dorintelor tale. Nu te gasesc in fiecare lucru si nu te doresc in fiecare clipa – tu esti cu mine oricand si oricum si nu te simt departe decat cand, fara chibzuinta, renunt sa am credinta in taina ce ne leaga. 

Te vad si imi face bine. Iti vorbesc si ma linistesc. Te tin de mana si am incredere.

Te vad si ma linistesc. Iti vorbesc si am incredere. Te tin de mana si imi face bine.

Te vad si am incredere. Iti vorbesc si imi face bine. Te tin de mana si ma linistesc.

Eu nu am nevoie de tine. Nu ma mana in povestea noastra mai mult decat dorinta de a iti face bine, sunt langa tine pentru ca ma lasi sa iti stau alaturi si vreau sa iti stau alaturi pentru ca iti place sa fii cu mine. Te caut numai acolo unde stiu ca esti si nu sper sa gasesc linistea apropierii noastre decat langa tine. Imi porti de grija si te simt in juru-mi si nu e nimic sa imi dea mai multa putere. 

Stii ca poti trai fara mine – de ce sa vrei sa renunti la tine?

Stiu ca pot trai fara tine – de ce sa vreau sa renunt la mine?

Mergi si asteapta-ma oriunde tintesti sa ajungi. Calauzeste-ma si arata-mi unde vrei sa fiu. Descopera frumosul nadejdilor mele si asaza-te cuminte in casa viitorului nostru. Indraznesti si visezi alaturi de mine si iti dau toata forta sa ma ridici. Cad si renunt cand imi lipseste speranta si imi dai toata tihna sa ma regasesc.

Te vad si imi face bine. Iti vorbesc si ma linistesc. Te tin de mana si am incredere.

Departe sau langa mine, simt fara tagada puterea atingerii noastre intregi si ma ghidez cu sufletul impacat dupa cararea dorintelor tale.

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com  

...Si o noapte neagra, neagra, neagra

Citeste mai bine aici Si o noapte neagra, neagra, neagra
 
Nu e nimic neintalnit, nimic care sa te faca sa te simti special. Ai stiut mereu ca e acolo si ca o sa poti oricand sa te intorci. Era, o vedeai, juca, dar nu ai crezut o secunda in vindecarea falsa cu aer de mucegai prins pe peretii unei inimi inchise, pusa la pastrare pentru zilele fericite in care jura ca nu mai crede.

Astepti si speri. Astepti putin, nu ai de pierdut decat primele zile din vindecarea ta iminenta. Spui, dai, crezi, joci, ceri – pentru prima data ii ceri ei sa te vrea. Stii ca asa trebuie, gasesti o voluptate necunoscuta in a fi asa cum si-a dorit, simti deja mirosul victoriei si stii ca ai sa te scuturi repede de aerul umil in care juri ca nu crezi.

Nu uita, traieste momente asteptate ca si cum nu i se intampla ei. Cauta cel mai mic de semn de promisiune sincera a unei vieti fericite cu tine. Asteapta, sta, cauta sa descopere ceea ce crede din nimic ca esti tu. Se roaga sa fie real, dar simte ca nu este asa.

Stii ca esti invincibil, ca nu este nimic care sa o faca sa nu te mai iubeasca, nu o vrei langa tine, a venit si nu o mai vrei. Ai vrut sa stii ca e acolo si era, dar ai dat prea mult, ai primit prea mult si fugi. Vrei sa stie, dar sa stea, departe, sa stea departe de tine, dar aproape oricand foamea orgoliului nelimitat se vrea potolita.

Incearca, joaca, ascunde, doreste, plange, te iubeste, plange, crede, nu mai crede, ramane impietrita in asteparea iubirii promise si dezgheata rauri de iubire ori de cate ori primeste meschine semne de afectiune. Nadajduieste, plange, pleaca de mii de ori si revine umilita, subjugata de dorinta absurda de a zgandari crusta sub care se afla omul pe care il iubeste.

Mai poti, regreti, uiti, incerci, nu mai poti. Fugi. Nu intelegi de ce mai sta. Nu mai suporti apropierea, te rogi sa inteleaga, te rogi sa dispara. Implori nimicul lucrurilor pe care le-ai trait sa acopere luni de mincinoasa iubire. Cauti sa dispara tot ce ati avut. Crezi in putinta niciunui semn ca ati fost vreodata mai mult decat straini actori in comedia penibila a marii si trainicei iubiri pe care ti-o poarta.

Stie ca urmeaza o prapastie, mai abrupta si mai adanca decat toate celelalte in care a cazut pe drumul anevoios catre minciuna implinirii. Ca toate celelalte hauri negre de disperare si sange, marginile se intind viguroase inca de la urcarea victorioasa cu miros de speranta si rani infectate. Calca incet pe spini nemilosi si ii lasa sa patrunda pana in adancul talpilor batatorite, surde la durerea ce va sa vina negresit. 

Privesti cu ura femeia care si-a dorit cel mai mult sa iti aduca mangaiere. Privesti cu mila femeia care se zbate fara speranta in stransoarea dragostei oarbe pentru omul care nu si-o doreste. Iubesti o secunda staruinta nebuna. Alungi nemilos povara sufletului ei cenusiu. Ii dai iluzia cararii si o lasi sa cada in cascatura uriasa a dorintei inexistentei ei.

Cade. Imprastie puroi si urla durere. Lasa dare murdare ale dragostei ei blestemate. Se agata cu maini sangerande de stancile taioase la fiecare sunet ce ii pare chemarea dragostei tale. Spera cu fiecare respiratie muribunda la mantuire. Cade sfasiata de chinuri voluptoase si crede in iubirea ta inca nepregatita sa o ocroteasca.

Nu mai stie. 

A murit.

A reusit. 

Te scalzi in fericirea inexistentei ei.

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com

Doua dimineti

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com

Doua dimineti m-au transformat pentru totdeauna fara sa pot intelege vreodata care le-a fost rostul sa fie asa. 

Dimineata in care am aflat de moartea bunicii mele dupa ce, cu o seara inainte, am tinut-o in brate spunandu-i ca poate sa se duca, ca de acum suntem cu totii mari si stim cum sa avem grija de noi. In acelasi timp durere si impacare...

Dimineata in care am aflat de moartea bunicului meu dupa ce am promis ca voi veni, dar am uitat sa o fac de grija vietii mele mult prea importante in alta parte decat acolo. In acelasi timp durere si regret...

Tot ce poti sa faci in viata este sa alegi si, daca stai sa te gandesti, sa speri ca ai ales bine.

Ma dor ochii speriati ai bunicului mei bolnav si mersul lui ingreunat de viata lunga si povara dorului de noi. Si lacrimile bunicii mele izvorate din singuratate si soarta de mama a tuturor celor pe care i-a iubit vreodata. Imi lipseste siguranta dragostei lor si caldura mainilor batrane, datatoare de bun si de bine si de incredibila inocenta sub grija lor nemarginita.

Cred intr-un loc mai bun numai pentru ca bunicii mei, dragii mei bunici, trebuie sa fie acolo. Adun egoism nerusinat si hranesc cu disperare speranta existentei lor in alta lume si a iertarii mele. Stiu ca nimic din ce am facut nu poate sa ciunteasca iubirea lor, dar ma apasa nimicul lucrurilor pe care am ales sa le fac mai inainte de a fi cu ei si prea-tarziul desteptarii. Regret oricand imi dau voie sa ma intorc in amintirea zilelor in care au fost pe lume ca le-am dat atat de putin. Le caut sufletul in micile lucruri pe care le mai am ramase de la ei, lucruri marunte, dragi lor, in care ii oblig sa isi fi pus toata puterea de mantuire si alinare a sufletului meu incovoiat de durere si stors de lacrimi.

Sunt spiritul batran al bunicilor mei, optimist si iertator al nedreptatilor spiritului tanar si nestiutor al copiilor lor. Sunt mandria batranilor mei bunici pentru orice reusita a tinerilor lor copii. Sunt bucuria bunicilor mei pentru fiecare clipa petrecuta impreuna si intelegerea lor pentru nesfarsite despartiri. Sunt doar umbra lor pe pamant, nadajduind sa ma ridic si sa iau fiinta asa cum au vazut prin ochi prea buni ca sunt eu om.

Tot ce poti sa faci in viata este sa alegi si sa speri ca ai ales bine.

Da-mi, Doamne, putere si intelepciune ca pe parintii mei sa ii iubesc mai bine. 

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com  

De ce ne pierdem duminicile?

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com  

De ce ne pierdem duminicile pregatind fara chef o saptamana viitoare despre care oricum nu stim mai nimic? De ce uitam ca exact duminica asta este cea mai buna zi sa facem pentru noi ceva ce stim ca ne aduce placere si, in schimb, pregatim terenul pentru saptamana viitoare careia, sincer, chiar nu stim daca apucam sa-i mai traim toate zilele?

Care este motivul pentru care ne pierdem fiecare a saptea zi din viata pentru alte viitoare sase despre care nu stim niciodata ce ne aduc, de fapt? 

Vreau un alt fel de duminica. Asa trebuie sa fie. Declar sfarsitul de saptamana un timp pentru trait cu adevarat, pentru placere si amuzament, pentru suflet si minte sanatoasa, nu pentru a face curatenie, nu pentru a sterge praful dupa o saptamana in care nici nu mai stim cine am fost, unde am mers, ce am gandit si dupa care cu atat mai greu putem spune ce am facut pentru noi (...mai nimic?).

Vreau o duminica in care sa rad cu pofta cu speranta unei duminici viitoare la fel. Vreau ca duminicile mele sa fie la fel, sa fac acelasi lucru, mereu si mereu. Vreau ca in ziua asta sa dau si sa primesc fara “trebuie”, sa fac ceva bun din ce avem fiecare ca resurse de viata frumoasa. Si vreau o duminica urmatoare geamana implicita.

Sa dormim duminica la pranz! Ador sa dorm la pranz. Si apoi sa iesim intr-un parc inghetat in timpul unei vacanta de iarna de demult - mare, curat, aproape gol si rece, rece, rece. Si dupa, sa ne retragem intr-o cafenea calda, calda, calda unde timpul sta pe loc si unde nu s-a auzit vreodata de ziua de luni. Vreau sa beau o cafea buna duminica dupa-amiaza - si ce daca nu voi mai putea dormi? Imi trebuie o duminica lunga, puternica, sa tina pana la urmatoarea si daca imi este dat sa nu o mai traiesc sa fi facut din cea de azi exact duminica pe care mi-o doresc.

Doua pasarele stateau pe o craca. Una se uita la cealalta. “Sa o imping sau sa nu o imping?” Si a impins-o.

De duminica viitoare fa numai ce vrei tu!

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com  

Celui mai drag om pentru mine

Citeste mai bine aici: Celui mai drag om pentru mine

Imi este dor de tine de parca te-am avut o viata si nu am stiut vreodata cum este sa nu fii langa mine. Asta simt de fiecare data cand pleci. Asta simt in fiecare noapte cand singurul meu gand este sa vina maine si sa te vad din nou. Urasc sfarsitul lung de saptamana si fiecare plecare de-a ta. ...Si daca as sti macar ce iti place sa faci mai intai cand te trezesti dimineata… daca macar as sti daca iti place ploaia… daca as sti cum se simte de aproape parfumul tau…

Imi este incredibil de dor de tine, sa te vad si sa te stiu, sa te privesc atat de mult incat sa nu mai uit vreodata vreun detaliu al fetei sau al mainilor tale. Cand sa fie o bucurie de simturi mai mare daca nu atunci cand din fericita intamplare ma atingi, fie si numai din greseala? Oare poti sa te pierzi cu totul la o simpla atingere de mana? Pentru ca eu cred ca o sa incetez sa mai respir cand voi primi caldura palmei  tale si o sa uit cum e sa existi altfel decat simtind asa.

Imi este atat de dor de tine incat daca te-as vedea in fiecare secunda a vietii mele, te voi fi vazut prea putin ca sa ma satur. Si daca ar fi sa respir doar aer „bun”, ar fi numai respiratia ta calda spre fata mea improspatata in sfarsit de implinire. 

Nimic pe lumea asta nu iti seamana, nimic nu poate sa fie la fel. Traiesc in agitatia unui oras care imi pare ciudat si totusi toata lumea din jur imi este atat de familiara…ma pot obisnui cu tot ce vad, dar sunt atat de surprinsa in fiecare clipa in care te zaresc in treacat de vartejul de sentimente care ma incearca. Si ma mir ca am trait altfel pana acum, ca nu am vazut, ca asa esti tu…Cum ar putea oricine sau orice sa imi potoleasca macar un pic setea de tine cand nimic din ce am in jur nu e al tau? 

Daca nu ar fi dorinta asta atat de mare de…tine, as putea sa fiu fericita numai si din momentele de traire pura pe care fiecare vedere a ta mi le provoaca. Ce pot eu sa imi doresc mai mult decat sa te stiu langa mine? De ce sa imi doresc altceva? Fiecare lucru cu care ma intalnesc in fiecare zi imi pare atat de frivol, dar le tratez pe toate, asa cum vin, cu toata pasinea pe care odata am investit-o, fara insa sa la mai simt la fel. Acum imi par simple, atat de simple si neimportante incat incep treptat sa ma consider un om atat de mare pentru ca eu simt acum mult mai mult…

…Si atat de greu imi pare sa te am pe tine alaturi incat abia indraznesc sa visez! 

Inaccesibil…Alung cu repeziciune orice gand de noi pentru ca nu poate mintea mea meschina sa deseneze atata incantare. Sterg zeci de randuri pe care ti le scriu in gand pentru ca niciun cuvant nu poate sa creioneze felul minunat in care te vad eu.  Si nu ar fi drept sa crezi ca simt atat de putin…

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com