...Si o noapte neagra, neagra, neagra

Citeste mai bine aici Si o noapte neagra, neagra, neagra
 
Nu e nimic neintalnit, nimic care sa te faca sa te simti special. Ai stiut mereu ca e acolo si ca o sa poti oricand sa te intorci. Era, o vedeai, juca, dar nu ai crezut o secunda in vindecarea falsa cu aer de mucegai prins pe peretii unei inimi inchise, pusa la pastrare pentru zilele fericite in care jura ca nu mai crede.

Astepti si speri. Astepti putin, nu ai de pierdut decat primele zile din vindecarea ta iminenta. Spui, dai, crezi, joci, ceri – pentru prima data ii ceri ei sa te vrea. Stii ca asa trebuie, gasesti o voluptate necunoscuta in a fi asa cum si-a dorit, simti deja mirosul victoriei si stii ca ai sa te scuturi repede de aerul umil in care juri ca nu crezi.

Nu uita, traieste momente asteptate ca si cum nu i se intampla ei. Cauta cel mai mic de semn de promisiune sincera a unei vieti fericite cu tine. Asteapta, sta, cauta sa descopere ceea ce crede din nimic ca esti tu. Se roaga sa fie real, dar simte ca nu este asa.

Stii ca esti invincibil, ca nu este nimic care sa o faca sa nu te mai iubeasca, nu o vrei langa tine, a venit si nu o mai vrei. Ai vrut sa stii ca e acolo si era, dar ai dat prea mult, ai primit prea mult si fugi. Vrei sa stie, dar sa stea, departe, sa stea departe de tine, dar aproape oricand foamea orgoliului nelimitat se vrea potolita.

Incearca, joaca, ascunde, doreste, plange, te iubeste, plange, crede, nu mai crede, ramane impietrita in asteparea iubirii promise si dezgheata rauri de iubire ori de cate ori primeste meschine semne de afectiune. Nadajduieste, plange, pleaca de mii de ori si revine umilita, subjugata de dorinta absurda de a zgandari crusta sub care se afla omul pe care il iubeste.

Mai poti, regreti, uiti, incerci, nu mai poti. Fugi. Nu intelegi de ce mai sta. Nu mai suporti apropierea, te rogi sa inteleaga, te rogi sa dispara. Implori nimicul lucrurilor pe care le-ai trait sa acopere luni de mincinoasa iubire. Cauti sa dispara tot ce ati avut. Crezi in putinta niciunui semn ca ati fost vreodata mai mult decat straini actori in comedia penibila a marii si trainicei iubiri pe care ti-o poarta.

Stie ca urmeaza o prapastie, mai abrupta si mai adanca decat toate celelalte in care a cazut pe drumul anevoios catre minciuna implinirii. Ca toate celelalte hauri negre de disperare si sange, marginile se intind viguroase inca de la urcarea victorioasa cu miros de speranta si rani infectate. Calca incet pe spini nemilosi si ii lasa sa patrunda pana in adancul talpilor batatorite, surde la durerea ce va sa vina negresit. 

Privesti cu ura femeia care si-a dorit cel mai mult sa iti aduca mangaiere. Privesti cu mila femeia care se zbate fara speranta in stransoarea dragostei oarbe pentru omul care nu si-o doreste. Iubesti o secunda staruinta nebuna. Alungi nemilos povara sufletului ei cenusiu. Ii dai iluzia cararii si o lasi sa cada in cascatura uriasa a dorintei inexistentei ei.

Cade. Imprastie puroi si urla durere. Lasa dare murdare ale dragostei ei blestemate. Se agata cu maini sangerande de stancile taioase la fiecare sunet ce ii pare chemarea dragostei tale. Spera cu fiecare respiratie muribunda la mantuire. Cade sfasiata de chinuri voluptoase si crede in iubirea ta inca nepregatita sa o ocroteasca.

Nu mai stie. 

A murit.

A reusit. 

Te scalzi in fericirea inexistentei ei.

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com