Azi nu te mai iubesc

Citeste mai bine aici Azi nu te mai iubesc
 
Am trait putine experiente daca stau sa ma compar cu multi din jurul meu. Numarul este la putere si cu asta isi masoara lumea de azi succesul - cat mai multe femei, cat mai multi bani, cat mai multi prieteni, cat mai multe plecari, cat mai multe probleme, uneori. Am trect totusi prin mai multe stari decat mi-as fi dorit si am lasat mai multe brate decat visam in copilarie sa ma cuprinda si sa imi aline dorul de alte  anumite doua. Am mai putini bani decat imi imaginam vreodata ca o sa am la varsta asta si un numar mic de prieteni adevarati care au stat alaturi de mine zi sau noapte cand am avut nevoie.

Dar acum, cand toate intamplarile imi cer sufletul bucati, speranta naruita, ne-mai-trezitul de dimineata sau curmarea suferintei ce trebuia sa fie, am gasit putere sa fiu fericita, sa imi adun bucati de suflet de prin ramasitele murdare ale unei iubiri care nu era sortita sa tina, sa imi adun prietenii si familia intr-o alianta determinata sa aduca din nou la lumina omul pe care il stiau odata, sa arhiveze cativa ani de ratacire in cartea lectiilor de viata din care trebuie sa inveti si sa ierti si sa petreaca timp, bun sau rau, cu mine. Numai cu mine si pentru ca ma iubesc.

Ma sperie linistea sufletului meu lipit la loc de zile triste si planse, adunate una cate una, destepte si rabdatoare cu intelegerea si renuntarea ce inca nu era gata sa se instaleze si imi rog norocul sa nu ma paraseasca si sa nu uit mai raul unei imbratisari mincinoase din care nu am putut sa ma desprind cu anii si la care am tanjit cel mai mult pana acum in viata mea. Ma suprinde fericirea din tigara pe care imi doresc sa o las la un moment dat, din paharul de vin lasat de un amant caruia nu am sa ii mai deschid vreodata usa casei mele pentru ca nu vreau sa il mai cunosc dincolo de ce putut sa imi ofere o seara, din muzica mai veche sau mai noua care pare sa spuna povestea mea, din singuratatea asumata si timpul dat pentru vindecare, din scaunul confortabil pe care mi l-am dorit de luni de zile, din rasul prietenilor mei fericitii ca mi-am asumat singuratatea, in sfarsit, din povestit, din impartasit lucruri neimpartasite. Din ne-rusinea si daruirea fara nicio teama si fara niciun regret, din incercarea dusa pana la extrem, din speranta nestirbita de nicio intamplare, de nicio indepartare, de niciun cuvant urat sau din lipsa unuia bun.

Adun cuvintele rostite de gurile atasate bratelor care m-au mangaiat cand omul complet pe care mi-l doream era in alte brate si ma intreb de ce ochii lui nu m-au vazut la fel, de ce sufletul lui nu si-a gasit aceeasi liniste la mine si de ce corpul lui nu m-a dorit la fel de mult si constat, cu fiecare zi, ca, desi el nu stie, eu sunt femeia care mi-am dorit sa fiu. Iar acum, cand si el isi cauta fericirea si linistea in alte brate, mai lungi, mai suave, mai calde, mai dibace, eu am putere sa spun ca am fost mintita si inselata si neiubita pentru ca am fost eu, asa cum credeam ca isi doreste, asa cum credeam ca merita, asa cum credeam ca trebuie sa fiu ca sa il fac fericit, dar eu, eu dedicata lui si numai lui.

Am crezut si am sperat. Am gresit. Dar imi tin capul sus ca nu am mintit si ca ce am dat in ciuda tuturor evidentelor a fost sincer, curat, complet, deschis, tot pentru noi, pentru mine si pentru ce am crezut ca este si ca isi doreste el. Am crezut ca „nu pot fara tine” inseamna „vreau si pot numai cu tine”. Am crezut ca „ tu nu ai fost niciodata a lui” inseamna „vei fi mereu a mea”. Am crezut ca „este greu sa plec din bratele tale” si „este si datoria mea sa am grija de tine” inseamna „nu ma cuprind alte brate in aceeasi zi si caut sa fii bine, chiar daca bratele mele nu iti mai pot oferi alinare”.

Am gresit, dar merg drept si te privesc in ochi cu madrie pentru ca nu am nimic de ascuns. Ai gresit si iti pleci capul pentru ca ai promis si ai uitat, pentru ca ai fost indragostit numai cat mi-a luat sa imi recapat increderea si pentru ca ai fost in alte si alte brate, acum si atunci, atunci si acum si ai aruncat asupra mea vina, nesiguranta si umilinta femeii care nu te merita, care nu stie si nu poate sa te faca fericit, care nu te merita si care nu isi are locul in zilele fericirii si durerii tale viitoare.

„Este patetic ce scrii si, daca scrii pentru cinci oameni care stiu povestea, nu are rost”, ziceai.

„Nu te mai iubesc si ce spui tu nu mai are nicio importanta pentru mine”, iti spun. Ia-ti iubirea si neputinat de a trai fara mine si asterne-o la picioarele femeii care iti va fi suflet pereche si jura-i iubire si angajament asa cum mi-ai jurat mie si, poate, daca ai noroc, asa cum spuneai ca ai pentru ca te-am iertat eu, o sa poti sa stai seara de seara, zi de zi, cuprins de aceleasi brate, mangaiat de acelasi zambet si minunat dimineata de dimineata de acelasi corp frumos si care se trezeste la viata numai si numai pentru tine. Iti doresc sa poti sa iubesti cu adevarat si sa fii binecuvantat de fericirea darurii totale.

Imi iau iubirea nesfarsita si daruirea mea totala si o pun la pastrare pentru cel mai drag om pentru mine care  va sa fie, care nu mai este, care o sa imi jure iubire si angajament, care va avea noroc, care o sa poata sa stea seara de seara, zi de zi, cuprins in bratele mele, magaiat numai de zambetul meu si minunat dimineata de dimineata de corpul meu care se trezeste numai si numai pentru el. Acum este loc in sufletul meu pentru el.

Citeste de acum Neimpartasite pe neimpartasite.wordpress.com